Aparate foto

luni, 25 iunie 2012

Pentru cei care s-au gândit/nu s-au gândit niciodată să dea la A.S.E

     Aşa cum am menţionat într-o postare precedentă, am revenit cu o serie de informaţii, mai degrabă impresii despre ce cred eu că înseamnă A.S.E după primul an de facultate.

     În primul rând, Academia de Studii Economice rămâne, din punctul meu de vedere cea mai potrivită alegere pentru cei care doresc să urmeze o activitate în domeniul economic. Iar pentru tinerii absolvenţi de liceu, care poate încă nu au foarte clar acest lucru, când ne referim la sectorul economic, în mod clar nu ne referim doar la contabili, aşa cum mulţi neavizaţi se grăbesc să afirme: "Pentru ce fac A.S.E-ul, să mă fac contabil?". De fapt, de la A.S.E poţi ajunge să lucrezi în domenii destul de variate, ca de exemplu în domeniul Finanţelor Publice, Băncilor, Asigurărilor, Statisticii, Informaticii Economice, Burselor de Valori etc., în funcţie de specializarea pe care o alegeţi.

     De asemenea, mai pot afirma faptul că, cel puţin cu facultăţile de "Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică" şi "Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori", considerate de altfel, drept "cele mai bune facultăţi ale A.S.E-ului" e greu de crezut că, după terminarea lor, absolvenţii nu îşi vor găsi un loc de muncă bine plătit. Despre celelalte facultăţi nu mă pronunţ pentru că nu sunt sigură de ele. Însă cu siguranţă cei mai buni vor face performanţă şi de acolo. De asemenea, nu înseamnă că dacă termini Cibernetica sau Finanţe Bănci eşti neapărat asigurat, mai ales dacă treci prin facultate "ca gâsca prin apă", rezumându-te la a nu avea restanţe.

     În concluzie, este important ca pe durata facultăţii să fim constanţi, să încercăm să acumulăm cât mai multe cunoştinţe, în speranţa că după absolvire nu vom mai avea timp să revenim asupra lor, să încercăm să fim cât mai prezenţi la cursuri şi seminarii, pentru că este mult mai eficient să înţelegem pe cont propriu decât din xeroxuri sau alte documente scanate, şi să ne implicăm în cât mai multe proiecte, internship-uri, conferinţe, iar A.S.E-ul oferă pe bandă rulantă asemenea oportunităţi, să participăm la sesiunile de comunicări...în concluzie să fim cât mai activi posibil.

     În continuare, voi face referire exclusiv asupra facultăţii de "Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori", deoarece acolo sunt studentă. Nu pot să spun că este o facultate grea. Ba, din contră, pentru cineva care a absolvit la liceu un profil de mate-info este chiar foarte accesibilă. Iar când spun mate-info mă refer la cineva care vine din liceu cu solide cunoştinţe de matematică, nivel M1. În general aceia nu vor întâmpina mari probleme la facultate, doar dacă se străduiesc să şi le facă.

De ce am ales eu această facultate?

      Nu am să spun neapărat că din plăcere. Din plăcere aş fi ales Medicina Veterinară, sau Medicina Generală (Umană), sau Facultatea de Cinematografie, sau Facultatea de Filozofie sau eu ştiu....dar din diverse motive nu am ales niciuna enumerată mai sus.
      În primul rând, am vrut să aleg o facultate cu care să pot câştiga bine şi cu ajutorul căreia să îmi pot face un viitor în ţară, fără să fiu nevoită să plec înafară. Nu ştiu de ce, dar am ţinut foarte mult la acest lucru. Probabil pentru că sunt mai ataşată de familie, de ceea ce numesc "acasă", dar poate şi dintr-un simţ patriotic care mai licăreşte din când în când în mine şi care mă îndeamnă să nu părăsesc şi eu, aşa cum o fac mulţi, această corabie în derivă pe care o numim "România".
     Cu Medicina e destul de greu de crezut că aş fi reuşit să fac acest lucru. 6 ani de studiu intens, apoi înca 6-7 ani de Rezidenţiat plătit cu 700-800 ron pe lună, pentru ca mai apoi, dupa aproximativ 13 ani de învăţare continuă să mă văd nevoită să iau "şpagă" de la bieţii pacienţi ca să nu ajung să-mi blestem zilele şi, desigur, meseria. Acesta a fost scenariul pe care mi l-am imaginat atunci şi care m-a determinat să renunţ totuşi, la această profesie nobilă.
     A NU SE ÎNŢELEGE CĂ SFĂTUIESC COPIII SĂ NU URMEZE CURSURILE ACESTEI FACULTĂŢI!!! Ba din contră, aceia care au ales şi aleg această facultate au tot respectul meu, în special aceia care au de gând să rămână în ţară după terminarea facultăţii. Iar dacă voi ajunge eu "mare şi tare" în această ţară, cu siguranţă cheltuielile publice pentru sectorul medical vor avea o pondere mult mai mare în PIB decât o au acum (asta ca să se vadă că am terminat un an de A.S.E :P), acest lucru incluzând şi salariile medicilor din instituţiile de stat.
    Se poate spune aşadar, că nu am avut prea mult CURAJ. Nu am avut curaj să risc, am preferat ceva confortabil cu care să pot realiza ceva în această ţară dulce-amară :))).

    Şi totuşi, nu am răspuns încă la întrebarea "De ce A.S.E?" şi mai exact "De ce F.A.B.B.V (Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori)". Simplu: Pentru că, cel puţin la momentul actual, cele mai mari salarii din România sunt în bănci. Şi nu mă refer, desigur, la orice post din bancă ci la cele mai importante. Şi cine ar putea ocupa aceste funcţii dacă nu un absolvent de Finanţe Bănci? De asemenea, unde caută băncile prima dată angajaţi? La A.S.E-F.A.B.B.V, desigur.
   În plus, există posibilitatea angajării pe bază de concurs la B.N.R (Banca Naţională Română), care este, după mine, încă un sistem transparent. Odată ajunşi aici, salariile nu cred să fie sub 2000 E (despre asta am auzit de la un asistent universitar). Bineînţeles, că pentru a ajunge aici e nevoie să învăţăm mult în timpul facultăţii (examenele la B.N.R se dau din materiile predate în facultate, îndeosebi Micro şi Macroeconomie, Monedă, Econometrie, Inginerie Financiară şi Modelare Financiară).
   Desigur, nu trebuie să ajungem neapărat să lucrăm în bănci. Mai putem lucra în la Ministerul de Finanţe, în Asigurări, Burse de Valori şi orice alte domenii înrudite.
   Mai putem, de asemenea, urma un Master Psihopedagogic pentru a putea ajunge să predăm. Eu una mi-am descoperit unele veleităţi în această privinţă. Îmi place să explic, să fac scheme pe tablă, să predau ce nu s-a înţeles şi tot aşa...Mai ales că am observat faptul că majoritatea profesorilor care predau la facultate, pe lângă cursurile sau seminariile pe care le susţin, mai au şi un alt job sau o altă afacere de care se ocupă, ceea ce îmi permite să mă gândesc că, în cazul în care aş fi profesoară universitară, aş putea să îmi fac loc şi pentru alte activităţi mai "spirituale" dacă le-aş putea numi aşa.
    Cam atât deocamdată în privinţa "consilierii profesionale" privitoare la A.S.E. Sper că v-am fost de ajutor celor încă indecişi ce facultate să urmeze. În rest, orice altă întrebare mi-o puteţi adresa, iar eu cu drag vă voi răspunde dacă îi voi cunoaşte răspunsul.
    În partea a II-a a articolului voi reveni cu alte detalii de ordin organizatoric (cum sunt stabilite locurile buget/taxă, admiterea, cantina, cazarea la cămin, sesiunile de comunicări, modalitatea de afişare a notelor din sesiuni etc.) şi le vom trata din punct de vedere al avantajelor şi al dezavantajelor. Cu părere de rău ţin să vă anunţ că până şi A.S.E-ul are latura sa obscură, adica mai puţin roz. :D
   În final, deviza acestui articol: Suntem studenţi la A.S.E, iar asta ne ocupă tot timpul! :))))

duminică, 24 iunie 2012

Gata cu primul an de facultate!!!

   Şi uite aşa s-a terminat şi primul an de facultate! Parca ieri eram speriaţi ca de bombe cu Bacul...însă acum îmi amintesc de perioada aceea ca una dintrele cele mai frumoase din viaţa mea, de până acum.
    A fost un an bun şi acesta, frumos în sensul lui, dar total diferit de tot ce am trăit până acum. A fost şi un an greu, cel puţin din punctul meu de vedere. Un an cu multe schimbari, multe şi radicale.
    În această vacanţă am de gând să reiau un "proiect" pe care mi-am tot propus să îl demarez de ceva ani buni şi l-am tot amânat, şi anume scrierea unui roman. De fapt, poate abia acum sunt pregătită să îl scriu, poate până acum nu aveam destulă experienţă, şi poate daca mai aştept câţiva ani o sa acumulez şi mai multă experienţă necesară scrierii unui roman. Cert este însă că vreau să îl scriu acum, să îl termin până la sfârşitul acestei veri, chit că stau nopţi întregi să lucrez la el. Am scris deja vreo 40 de pagini, adică mai mult câteva idei chinuite în pauzele dintre sesiuni.
    Cam atât despre asta, nu vreau să mai vorbesc prea mult despre acest roman, de frică să nu vorbesc aiurea. Următoarea dată când voi mai menţiona ceva despre acest subiect va fi atunci când va fi gata de lansare.
    Dar voi? Cum a fost anul acesta pentru voi?

P.S: Voi reveni mai târziu cu o postare despre impresiile primului an de facultate, referindu-mă strict la A.S.E şi ce cred eu până acum că înseamnă A.S.E. Iar acest post va fi atât pentru cei care sunt deja studenţi ai acestei facultăţi, cât şi pentru cei care au de gând să devină.